Nici nu stii cat imi place viata, "si atunci de ce scrii asa de trist, de ce esti asa de infipt in melancolii, pesimism, in cenusiul asta despre care tot pomenesti”, ma vei intreba intr'o zi, ce nu va mai…venii... sunt sigur ca ma vei intreba, asa cum sunt sigur ca vei veni, ca vei reveni, ca te vei intoarce.

…iar dac'ai sa vii, te voi astepta in umbra unei voci apretate cu grija, multa grija...

         Imi pare rau ca's muritor si as fi vrut sa vad lumea de cand s'a nascut, pana cand va murii, atunci de ce sa mai scriu? Poate pentru clipele de dinainte de moarte, ar fi simplu sa spun ceva despre viata de apoi, dar cum? Nu cred ca avem altceva decat aceste straie si o singura viata. "caci pamant esti si in pamant te vei intoarce" spune facerea. poate asta e supremul pesimism si deznadejdea ce'o simt cand stiu ca in bucata asta finita tu pleci fara sa'mi spui un cuvant.
  
            Draga mea, nu inţeleg de unde vine agresivitatea cu care emiti sentinte la singuratate. in general violenta cu care asociezi imaginile este ca un fin fierastrau circular